Cineva a zis la un moment dat că niciodată nu suntem suficient de slabi sau de bogaţi. Dacă am putea alege, nimeni nu ar vrea să fie gras. Ba mai mult: 7 femei din 10 sunt convinse că viaţa lor s-ar îmbunătăţi considerabil dacă ar slăbi.

Este acel sindrom interesant descris în psihologie cu titlul “La 5 kilograme de fericire”. Este acel “mai bine” la care visăm şi care ţine împiedică să ne trăim viaţa în prezent, să ne bucurăm de “binele” deja existent. Interesant este că, până în anii 60, doar femeile supraponderale ţineau diete, în timp ce acum cura de slăbire e un mod de viaţă, o modalitate firească de a ne alimenta. În anii 70, doctorul Atkins inventează dieta proteică şi 40 de ani mai târziu, piramida alimentară trebuie redefinită: dieta obişnuită a unei persoane normoponderale nu mai este bazată pe carbohidraţi (pâine, cereale, cartofi, mămăligă), ci pe legume.

Farfuriile noastre sunt reconfigurate, avem nevoie de autorizaţie specială să mâncăm carnea cu garnitură. Cât despre paste sau pizza se pare că sunt un lux pe care doar cei norocoşi şi-l mai pot permite. De ce a ajuns existenţa noastră să fie dominată şi condiţionată de imaginea corporală?

De ce 90% dintre femei sunt nemulţumite de corpul lor, iar 80% dintre ele au ţinut măcar o dată în viaţă o cură de slăbire? De ce trebuie să fim slabi cu orice preţ?

Pentru că această nemulţumire cronică, aceasta preocupare excesivă pentru imagine ne face consumatorii perfecţi. De informaţii, de servicii, de produse. Şi mai grav, ne abate atenţia de la adevăratele probleme şi preocupări ale vieţii noastre: împlinirea sufletească, respectul şi încrederea în sine, pasiunile şi preocupările care ne aduc bucurie, valorile personale şi realizările proprii, independente de presiunea socială şi de şabloanele impuse de alţii.

Când ţi se spune cum trebuie să arăţi, ce trebuie să faci şi cât trebuie să câştigi ca să contezi, ca să fii validat ca individ, cercul vicios s-a închis, libertatea ta e confiscată! Eşti prins în cursa lui “mai bine”, “mai mult” şi ţi se induce mereu senzaţia că nu e suficient, ca e nevoie de efort, voinţă şi o luptă continuă pentru un ideal de neatins. Şi care nu e al tău, nu vine din tine!

Obsesia pentru slăbit este de fapt obsesia pentru fericire. O fericire utopică în căutarea căreia ne irosim viaţa, uităm cine suntem, ne înstrăinăm de sufletele noastre, ne întristăm, suferim.

Obligaţiile profesionale familiale, sociale şi preocuparea pentru slăbit ne consumă tot timpul, ne umplu existenţa, ne transformă în executanţi perfecţi ai unor obiective prea mari, prea multe, prea grele. Ni se arată vinovatul principal pentru nemulţumirea şi neîmplinirea noastră: kilogramele în plus. Şi ni se induce soluţia: slăbeşte, stă în puterea ta! E o goană nebună şi fără rost, nu duce nicăieri, e o fundătură. Niciodată nu poţi fi suficient de slab sau de bogat, nu te amăgi!

Dă la o parte obsesia pentru slăbit şi vezi ce mai rămâne în viaţa ta

Încearcă să găseşti lucruri care să te bucure azi, aşa imperfect şi inadecvat cum eşti. Ia din timpul alocat dietelor şi sarcinilor de serviciu şi pune deoparte timp pentru tine, timp în care să faci ce-ţi place, nu ce trebuie. Ca să pierzi kilograme pe cântar trebuie să câştigi prezenţa în propria ta viaţă. Obsesia pentru slăbit e doar un virus care îţi abate atenţia şi îţi confiscă cele mai de preţ valori: TU, momentul prezent, mulţumirea şi încrederea în sine.

 

Sursa: Articol relatat de portalul CSID. Autor: Mihaela Bilic

 

 

Savoare si bun gust – De ce trebuie sa fim slabi?