
Un preparat ușor de făcut cu ingrediente puține, care poate fi un prânz excelent într-o zi de post.

- 300 g tăieţei laţi (fără ou în perioada postului)
- 100 g pesmet
- 80 g zahăr
- ¼ linguriţă scorţişoară
- 2 linguri ulei (sau unt)
- Punem tăieţeii la fiert în apă cu puţină sare. Îi vom fierbe conform instrucţiunilor de pe pachet.
- Într-o tigaie încingem o lingură de ulei peste care adaugăm pesmetul și prăjim la foc mediu amestecând tot timpul. După ce pesmetul începe să se rumenească uşor, dăm focul la mic şi continuăm să prăjim până e rumen, continuând să amestecăm.
- Când pesmetul e rumen (după cca 5 minute), adăugăm zahărul şi scorţişoară şi amestecăm.
- Strecurăm tăieţeii adăugîm peste ei restul de ulei. Adăugăm pesmetul cu zahăr şi amestecăm.
- Taiteii cu pesmet sunt gata și ne putem bucura de o mâncare delicioasă.
Poftă bună!
Savoare si bun gust – Taietei cu pesmet